Tag Archives: patetic

ziua #10 – degradarea ipocritei.

fața ta era plină de viermi azi. ipocrizia îți zbiera prin toți porii. chipul ți s-a scofâlcit ca moartea.

tot ce voiam era să-ți scot ochii și să-ți umblu cu degetele prin găvanele pustii, să trag de capilare și de vene ca de niște elastice, să mă joc cu ele și să te fac să urli.

senzația pe care o am atunci când te văd îmi produce o stare de rău fizic. îmi vine să vomit, căci ești dezgustătoare, păpușă de porțelan. tu, în lumea ta străină de adevăr și simțuri, ai început să strălucești precum gândacii pe un cadavru. pielea de pe față ți se desface în zdrențe pe care atârnă viermii, iar buzele îți sunt trase cu sârme într-un zâmbet fals, necaracteristic. ce ți-a mai rămas din suflet te reneagă; sper să se elibereze și resturile de tine și să te lase să putrezești în neant.

inocența ta de copil s-a transformat într-o târfă chiar sub ochii mei. cu zâmbetul tău candid distrugi vieți. ai vrut atenție asupra ta și ai avut-o, iar de când mi-ai dezvăluit secretul tău, mi-ai dat un imbold spre distrugere; mi-ai insuflat un curaj pe care nu-l aveam, pentru a întreprinde lucruri pe care le amânam, deoarece credeam ca un tâmpit că n-am motive să le fac. mi-ai distrus viața, căci ți-am furat secretul și l-am închis în mine, iar acum e vizibil peste tot pe pielea mea, ca o hartă.

câtă iubire am simțit… acum a rămas doar ură.
te urăsc până la punctul în care vreau să te distrug din cauză că ești un om laș; că n-ai avut curajul să încerci să lupți. mi-ai dat drumul.
ai creat un monstru.
conștiința ta trebuie să fie atât de neprihănită, atât de curată.

tot ce văd acum în fața ochilor e o curvă insipidă. cred că te simți bine în pielea ta, cu viața ta patetică și lipsită de substanță. o, dar viața ta nu-ți aparține ție, ci oamenilor care te înconjoară, căci părerile lor te construiesc pe tine. iar tu încerci să adopți aerul ăsta arogant și rebel, de parcă te-ai putea încadra vreodată într-un mediu de care nu aparții. te zbați ca un pește pe uscat și îmi provoci milă. dezgust și milă. ești patetică.

și imaginea lui mi se conturează ca lumina în minte. îmi zâmbește, dar suntem atât de departe, fizic și psihic. mă face să rânjesc de fericire, dar și să mă zvârcolesc în mizerie în același timp. totuși, speranța e acolo, renaște.
sper. sper că o să mă resusciteze și o să învie o parte din mine pe care nici măcar nu știam că o am. așa că aștept. îl vreau. nu pot garanta că o să fie al meu, dar pot să fiu sigur de faptul că îmi va fi alături, pentru a mă reconstrui și susține, chiar dacă nu vom fi unul și același.
toate astea în timp ce amintirea ta se degradează, pe măsură ce scârba mea pentru prezența ta fizică ia amploare.

o să supraviețuiesc, dar nu datorită ție.

da, sunt tot numai ruine. zidurile mele au șanțuri prin ele; șanțuri adânci prin care curge sânge ruginit, însă o să supraviețuiesc.

el are aerul unui înger demonic, însă știu că o să mă ajute.


Patetic.

E jalnic. Patetic.

Să ții totul închis în tine, să filtrezi evenimente, asta doare și mai tare. E îngrozitor să realizezi cât de puțin valorezi. E îngrozitor să fii nevoit să accepți o realitate pe care nu o vrei. E stupid să te dăruiești complet și să fii lăsat să pleci. Îți dă impresia că nu însemni prea mult. Și poate că ești doar un mare nimic. Totul indică spre asta. Ceea ce se întâmplă arată că e cât se poate de adevărat.

Lucrurile care te lasă de fapt fără cuvinte sunt acțiunile celorlalți. Ce se întâmplă cu ei, după ce pleci, te afectează fie că vrei sau nu. E minunat să vezi cât de ușor poți fi înlocuit. Asta e una din loviturile de grație. O lovitură de maestru, genul de lovitură care te face să-ți pui mai multe întrebări, să descifrezi lucruri. Totul e o mare de incertitudine. Ar putea fi real în aceeași măsură în care ar putea fi și fals.

Nu e nicio diferență totuși. Durerea apare oricum.

Îți dai seama cu cine ai de-a face, cui te-ai dăruit pe gratis. Poftim, ai deschis o poartă ferecată cu mii de lacăte și rezultatul e la fel de sfâșietor precum gerul. E patetic. Trebuia să vezi asta, aveai totul sub ochi, sau greșesc? Oamenii se joacă unii cu alții, doar că unii investesc totul în joc și-l transformă în cu totul altceva. Unii nu o fac. Unii doar… se joacă. Apoi jocul devine nasol pentru ei, asta e chestia, și decid că nu mai ești folositor. Cam așa stă treaba. Îți dai seama din ce urmează, doar n-ai fi prost, nu?

Trist e că ajungi să disprețuiești persoana, dar începe și să-ți fie dor, ambele în același timp. Bine, probabil o meriți. You had it coming. Însă înveți de pe urma experienței. Știi că data viitoare ușa o să rămână închisă. Știi că persoana respectivă, cel mai probabil, n-o să mai facă parte din viața ta, pentru că nu meriți, dar nici n-o merită; știi că trebuie să stai potolit, în banca ta, în ceea ce privește alte… ființe; știi că trebuie să stai departe de mințile lor putrede și înșelătoare și că trebuie să-i ții pe ei la distanță de tine.

Sure thing, that is exactly what you have to do.