Tag Archives: iubire

Freedom

I pity you.

I will pity you
for the rest of your life,
for who you are,
for who you think you are.

You deserve this, dear,
because you’re just a fake,
you only wear a mask,
You deserve the pain,
You deserve the tears,
for those who are afraid
to be who they want
deserve the struggle and the agony
of the cruel life.

You deserve to not know
what you really want
Swimming in self-destruction,
that won’t help you much.
Pretending to be
the queen you think you are,
you miss the joy that
I see in the stars
For you’re drowning in society’s rules
You fight to keep the mask
And that drains you and leaves you with
nothing but the scars.
But I, I feel the freedom
deep within my heart.

And at the end of life,
I’m sure that I can say
I loved without condition,
I love without restraint,

But that love of mine
Is not for the two-faced.


ziua #12 – când timpul se întoarce.

mă mai apucă nostalgia din când în când și mă gândesc la tine diferit de cum o fac în restul zilelor. mă gândesc la tine ca înainte, când tot ce voiam era să te țin în brațe. sentimentele sapă să iasă la suprafață, emoțiile scapă de sub control și tot ce vreau e să ajung la tine, poate să-mi cer iertare, poate să-ți cer ceva, orice, dar împing totul la loc înainte să ia controlul și creez un nou strat de gheață deasupra.

vreau să radiez totul, orice sentiment, deoarece nu vreau să te mai văd doar o ființă lipsită de apărare. nu vreau să te văd inocentă, când de fapt nu ești. vreau să ard totul și să te ard și pe tine împreună cu vechiul eu. vreau ca acel om să dispară și să rămână doar personajul de acum, monstrul în care m-am transformat datorită ție.

vreau să te ard împreună cu mine, să te uit pentru totdeauna, să-ți șterg amintirea din trecutul meu.


ziua #10 – degradarea ipocritei.

fața ta era plină de viermi azi. ipocrizia îți zbiera prin toți porii. chipul ți s-a scofâlcit ca moartea.

tot ce voiam era să-ți scot ochii și să-ți umblu cu degetele prin găvanele pustii, să trag de capilare și de vene ca de niște elastice, să mă joc cu ele și să te fac să urli.

senzația pe care o am atunci când te văd îmi produce o stare de rău fizic. îmi vine să vomit, căci ești dezgustătoare, păpușă de porțelan. tu, în lumea ta străină de adevăr și simțuri, ai început să strălucești precum gândacii pe un cadavru. pielea de pe față ți se desface în zdrențe pe care atârnă viermii, iar buzele îți sunt trase cu sârme într-un zâmbet fals, necaracteristic. ce ți-a mai rămas din suflet te reneagă; sper să se elibereze și resturile de tine și să te lase să putrezești în neant.

inocența ta de copil s-a transformat într-o târfă chiar sub ochii mei. cu zâmbetul tău candid distrugi vieți. ai vrut atenție asupra ta și ai avut-o, iar de când mi-ai dezvăluit secretul tău, mi-ai dat un imbold spre distrugere; mi-ai insuflat un curaj pe care nu-l aveam, pentru a întreprinde lucruri pe care le amânam, deoarece credeam ca un tâmpit că n-am motive să le fac. mi-ai distrus viața, căci ți-am furat secretul și l-am închis în mine, iar acum e vizibil peste tot pe pielea mea, ca o hartă.

câtă iubire am simțit… acum a rămas doar ură.
te urăsc până la punctul în care vreau să te distrug din cauză că ești un om laș; că n-ai avut curajul să încerci să lupți. mi-ai dat drumul.
ai creat un monstru.
conștiința ta trebuie să fie atât de neprihănită, atât de curată.

tot ce văd acum în fața ochilor e o curvă insipidă. cred că te simți bine în pielea ta, cu viața ta patetică și lipsită de substanță. o, dar viața ta nu-ți aparține ție, ci oamenilor care te înconjoară, căci părerile lor te construiesc pe tine. iar tu încerci să adopți aerul ăsta arogant și rebel, de parcă te-ai putea încadra vreodată într-un mediu de care nu aparții. te zbați ca un pește pe uscat și îmi provoci milă. dezgust și milă. ești patetică.

și imaginea lui mi se conturează ca lumina în minte. îmi zâmbește, dar suntem atât de departe, fizic și psihic. mă face să rânjesc de fericire, dar și să mă zvârcolesc în mizerie în același timp. totuși, speranța e acolo, renaște.
sper. sper că o să mă resusciteze și o să învie o parte din mine pe care nici măcar nu știam că o am. așa că aștept. îl vreau. nu pot garanta că o să fie al meu, dar pot să fiu sigur de faptul că îmi va fi alături, pentru a mă reconstrui și susține, chiar dacă nu vom fi unul și același.
toate astea în timp ce amintirea ta se degradează, pe măsură ce scârba mea pentru prezența ta fizică ia amploare.

o să supraviețuiesc, dar nu datorită ție.

da, sunt tot numai ruine. zidurile mele au șanțuri prin ele; șanțuri adânci prin care curge sânge ruginit, însă o să supraviețuiesc.

el are aerul unui înger demonic, însă știu că o să mă ajute.