Tag Archives: incertitudine

ziua #7

fumul se ridică în cerculețe în jurul meu. liniștea și moliciunea mi-au pus stăpânire pe gânduri și pe trup. o stare de amețeală neuronală m-a atras înăuntrul ei, ca într-un vortex.

portalul ce duce spre cuvinte se închide și se deschide. acum mi-ar plăcea să mă întind pe pământ și să las frigul să-mi pătrundă în oase, dar nu pot, așa că o să mimez asta. închid ochii pentru o clipă, apoi îmi dau seama că vreo câțiva curioși se holbează la mine.

îmi e cald, sunt amețit, neobișnuit cu starea aceasta în care gândurile-mi sunt străine și văd puncte albe în fața ochilor. mă sperie că sunt atât de calm. mereu oscilez între stările de tensiune; sunt dispuse de la o iritare ușoară, până la nervozitate/ disperare absolută – momentul acela în care tremuri și plângi incontrolabil și-ți dorești să te poți opri, însă nu poți. este oribil să te simți atât de neajutorat, să vrei atât de mult… oh, atât de mult să ai pe cineva care să te aducă înapoi în realitate, dar să nu fie nimeni acolo.

îmi zgândăr rănile, dar usturimea refuză să apară, până și durerea se ferește de mine. mă întreb de ce. mă sperii când nu simt durere. nu pot să plutesc în atmosferă, fără niciun fel de gând, într-o stare de calm absolut, căci am impresia că nu am trup, că sunt doar o fantomă.

îmi certific existența doar prin stările de maximă încordare, paroxistice; nu m-a învățat nimeni altă modalitate de a rezolva puzzle-ul.

large


ziua #3

azi mi-am promis că nu o să mai lupt niciodată pentru oamenii slabi, ușor de intimidat, neputincioși care poartă măști non-stop, adoptând o natură diferită în fața celor pe care nu dau doi bani, dar pe care îi fac să creadă că le sunt prieteni. mi-am promis că nu voi mai da un rahat de câine pe cei care mi se opun total mie.

îi disprețuiesc pe cei care își petrec viețile mizerabile în mocirla incertitudinii, pe cei cărora le e frică de ce ar putea alții să spună despre ei, pe cei care n-au curajul de a fi cine vor să fie.

îi urăsc pe cei care pretind a fi rebeli, dar care de fapt sunt doar niște gândaci pe care îi poți strivi ușor. sunt ipocriți, scârboși, mă fac să vomit. observ cu dezgust felul în care încearcă să se dea altcineva; modul în care își modelează expresiile faciale astfel încât să exprime lucruri străine lor.

mă dezgustă cei care oferă speranțe și le ia înapoi, doar pentru că simt nevoia de apreciere.

mă dezgustă ființele voastre stupide.

mă dezguști, chip putrezit. te urăsc; suferi de ipocrizie. sper să iubești și să te sufoci din cauza asta, și fix atunci când crezi că ai totul, să îți fie spulberată fiecare speranță, pe rând, până când ajungi înapoi în mocirla din care ai răsărit. sper să zbieri în agonie de fiecare dată când îți aduci aminte de numele meu.

du-te dracu.


Patetic.

E jalnic. Patetic.

Să ții totul închis în tine, să filtrezi evenimente, asta doare și mai tare. E îngrozitor să realizezi cât de puțin valorezi. E îngrozitor să fii nevoit să accepți o realitate pe care nu o vrei. E stupid să te dăruiești complet și să fii lăsat să pleci. Îți dă impresia că nu însemni prea mult. Și poate că ești doar un mare nimic. Totul indică spre asta. Ceea ce se întâmplă arată că e cât se poate de adevărat.

Lucrurile care te lasă de fapt fără cuvinte sunt acțiunile celorlalți. Ce se întâmplă cu ei, după ce pleci, te afectează fie că vrei sau nu. E minunat să vezi cât de ușor poți fi înlocuit. Asta e una din loviturile de grație. O lovitură de maestru, genul de lovitură care te face să-ți pui mai multe întrebări, să descifrezi lucruri. Totul e o mare de incertitudine. Ar putea fi real în aceeași măsură în care ar putea fi și fals.

Nu e nicio diferență totuși. Durerea apare oricum.

Îți dai seama cu cine ai de-a face, cui te-ai dăruit pe gratis. Poftim, ai deschis o poartă ferecată cu mii de lacăte și rezultatul e la fel de sfâșietor precum gerul. E patetic. Trebuia să vezi asta, aveai totul sub ochi, sau greșesc? Oamenii se joacă unii cu alții, doar că unii investesc totul în joc și-l transformă în cu totul altceva. Unii nu o fac. Unii doar… se joacă. Apoi jocul devine nasol pentru ei, asta e chestia, și decid că nu mai ești folositor. Cam așa stă treaba. Îți dai seama din ce urmează, doar n-ai fi prost, nu?

Trist e că ajungi să disprețuiești persoana, dar începe și să-ți fie dor, ambele în același timp. Bine, probabil o meriți. You had it coming. Însă înveți de pe urma experienței. Știi că data viitoare ușa o să rămână închisă. Știi că persoana respectivă, cel mai probabil, n-o să mai facă parte din viața ta, pentru că nu meriți, dar nici n-o merită; știi că trebuie să stai potolit, în banca ta, în ceea ce privește alte… ființe; știi că trebuie să stai departe de mințile lor putrede și înșelătoare și că trebuie să-i ții pe ei la distanță de tine.

Sure thing, that is exactly what you have to do.


incertitudini

labirintul măștilor
din centrul rațiunii
te aruncă pierdut în neant și-n uitare.
gândurile sunt pietre, ce te trag pe fundul mării
definesc decizii nu foarte concrete,

întrebări fără răspunsuri se învârt prin minte,
gânduri sinucigașe pun stăpânire pe ființe.
știința e mortală, ca oricare altă armă
odată ce alegi drumul, să nu te temi de-o rană.

prin labirintul măștii, te învârți pierdut, târziu,
pustiit îți e sufletul când nu știi ce să decizi.