Tag Archives: creatii

sus, pe cer.

priveam la stele într-0 noapte și-mi spuneam cât de frumos ar fi să privești totul de sus, dar în același timp, îmi aminteam cât e de tragic să fii nimicit de multitudinea de aștri gigantici care plutesc în jurul tău.

și priveam la stele, iar pielea îmi ardea și știam. știam că cicatricile sunt semne ale apartenenței mele în marele univers. m-am ciocnit doar de câțiva meteoriți în drumul meu spre Stea. atâta tot. îmi trebuia doar puțină lumină pentru că eu nu puteam să ard la o intensitate atât de mare fără să dispar într-o clipă.

lumină. voiam doar puțină lumină.


La marginea lumii.

Simțeam… apă scurgându-mi-se peste pielea inflamată.
Simțeam… mii de ace presându-mi carnea din loc în loc.
Vedeam valuri de sânge, frică și durere, însă totul dispărea pe măsură ce mă avântam mai departe.
Prăpăstii mi se deschideau sub picioare cu trosnete și pocnete de nedescris; hăul era întunecat, infinit, dar știam că pe undeva pe acolo e și iadul.
Limbi albe de foc îmi șerpuiau dinaintea ochilor, alcătuiau forme, stele, copaci, case părăsite.
Sângele picura pe zăpada albă și crea cuvinte; cu margini ascuțite și subțiri, fraze în relief, lipsite de vreo logică anume; totul era haos. Totul era… roșu.
Culoarea mâinilor mi se schimbase. Metamorfoză. Născut din sânge. Mici șanțuri îmi apăreau crestate în piele.
Viață. Moarte. Infinit.
Mai poți trăi doar la marginea lumii, unde iadul își cerne ninsoarea cenușie și te îmbrățișează în agonie. Fulgere în zig-zag, sângerii străbat cerul nopții. Șanțuri. Sânge. Fulgere. Iad.
Mă scald în sânge.


Revelații.

La luni de zile după evenimente, privești în urmă și analizezi totul minuțios; afli multe lucruri, ai revelații unele peste altele, mintea ți se… luminează, căci nu mai ai creierul împăienjenit și nici ochii orbi din cauza manipulatorului iscusit.

Uitându-te în urmă ajungi să cunoști mai bine un om, poți să-l fragmentezi în fața ta și să-i expui gândurile pe o tavă imaginară. Sunt gânduri frânte care, puse alături, se îmbină și ți se revelă cu ușurință. Vezi invidia, gelozia purulentă, adevărul din spatele „adevărului”, iar toate astea se desfășoară lent în creierul tău, ca și când ar fi prinse pe film. Revezi tot, ajungi la final, dai de la început și… realizezi, descoperi adevărul, căci pe cel care îl credeai aproape era de fapt departe. Accepți că te-ai înșelat, o să fii, poate, furios, dar mulțumit; mulțumit pentru că vezi, în sfârșit, mulțumit pentru că ți-ai dat drumul și ai trecut mai departe, că ai dezlegat pietrele care îți erau legate în jurul gleznelor și acum poți să înoți iarăși spre suprafață.

I know now… a lot of stuff. I can see the real you, sweetie. Through anger and pain you became as visible as the sun on the blue sky. You are exposed. And I am no better than you, indeed, because all I want to do is to bury you even more under your dirt.


început.

gânduri șterse, amintiri îndepărtate,
totul e lăsat în urmă.

îi dau foc, trecutului,
nici n-a existat, nici oamenii din el
nu mai au importanță.

drum nou se așterne,
alte păcate și sacrificii așteaptă înainte,
viitorul pare promițător,
plin de cuvinte, de oameni necunoscuți,
ce așteaptă să mă cunoască,
de litere stâlcite, mâzgâlite pe foi,
de halucinații neîntrerupte,
himere, și voi,
oameni inexistenți, ce rânjesc cu stupoare.

și din cer cad ploi.