Monthly Archives: January 2014

tears of blood in the moon.

Did you see the moon today? It shed tears of blood.

Then the sky got darker and the storm began. 

The snow was falling hard, but the snowflakes weren’t white. 

They were black, just like my mind.

So I remembered something you said a while ago. 

When the season will change and the sun will settle in again, my heart won’t melt, because it’s made of stone.


… no reason at all.

It was cold up there. The air suddenly froze. I started to shiver. I was able to see every light of the town, every street, every car, every movement. People returning back to their homes, lovers holding hands, almost everyone having someone they could talk to, someone they could love, someone that loved them. There were a lot of lonely people too. You could see them walking fast, with their hands in their pockets, eyes concentrated on their shoes, noticing every crack in the street. There was no reason for them to look up at the sky. They weren’t seeing the stars or the moon, like the others. They saw only black clouds, floating everywhere. There was no light. There was no hope. Their bodies were filled with coldness. Their eyes. Their minds. Their souls. There was no reason to be alone in dark. There was no reason to be alone at all.

… and then I jumped.


Vis

Și visam din nou. De data asta îmi priveam brațele. Aveam încheieturile late, puternice, cu vene proeminente. Îmi strângeam mâinile în pumni, doar ca să văd cât de real era.

Zâmbeam. Zâmbeam.

Apoi m-am trezit. M-am ridicat în capul oaselor, cu inima bătându-mi puternic. Eram transpirat, surescitat. Dar când mi-am privit brațele, visul s-a năruit complet.


it was just a game.

vorbeam despre fericire, dar era relativă. mă holbam la niște stele care existau doar în capul meu. ziceam că sunt… aproape. aproape de a-mi da seama. însă nu știam atunci și nu știu nici acum.

el… sau ea?

eu cine sunt?

o avanlanșă de amintiri îmi tot bombardează creierul în ultima vreme. îmi aduc aminte, zâmbesc cu o oarecare întristare, now I am too angry to even talk to people.

I still remember: ”This time you are going to play alone.”

But, for me, it was not a game.


incertitudini

labirintul măștilor
din centrul rațiunii
te aruncă pierdut în neant și-n uitare.
gândurile sunt pietre, ce te trag pe fundul mării
definesc decizii nu foarte concrete,

întrebări fără răspunsuri se învârt prin minte,
gânduri sinucigașe pun stăpânire pe ființe.
știința e mortală, ca oricare altă armă
odată ce alegi drumul, să nu te temi de-o rană.

prin labirintul măștii, te învârți pierdut, târziu,
pustiit îți e sufletul când nu știi ce să decizi.


început.

gânduri șterse, amintiri îndepărtate,
totul e lăsat în urmă.

îi dau foc, trecutului,
nici n-a existat, nici oamenii din el
nu mai au importanță.

drum nou se așterne,
alte păcate și sacrificii așteaptă înainte,
viitorul pare promițător,
plin de cuvinte, de oameni necunoscuți,
ce așteaptă să mă cunoască,
de litere stâlcite, mâzgâlite pe foi,
de halucinații neîntrerupte,
himere, și voi,
oameni inexistenți, ce rânjesc cu stupoare.

și din cer cad ploi.